Natură, vorba vine

Discussions

• Se poate ca Zion să fie sfâșietor de frumos și totuși să-l urăști?

  Zion e sfâșietor de frumos. Și în poze, și în realitate. Vii din deșert și dintr-odată totul se schimbă: faleze semețe, grădini suspendate, râuri, plopi, lumina soarelui ricoșând din piatra roșie de parcă întregul canion ar avea propria lui strălucire interioară. Chiar pare biblic. De parcă ai nimerit din greșeală în locul în care profeții aud voci.

• Nu sunt Munții Smoky mai buni pentru karting decât ca parc național?

  Parcul Național Great Smoky Mountains e plăcut. Păduri, munți, cascade, ceață care plutește printre copaci, urși negri rătăcind prin jur cu un aer vag de șomeri. E drăguț. Doar drăguț, totuși. Munții Smoky sunt probabil cel mai „setări din fabrică” parc național din America. Dacă i-ai cere unui copil să deseneze natura, ar recrea din greșeală locul ăsta: munți, copaci, pâraie, poate o cabană mică pe undeva.

• E Marele Canion o dezamăgire?

  Arată exact ca în poze. Grozav, acum l-ai văzut. Nu neg că impresionează. Evident că impresionează. Ba chiar e și o plăcuță acolo care, în esență, recunoaște: „Bine, fie, nu e cel mai mare canion din lume la niciun criteriu măsurabil, dar spiritual? Emoțional? La nivel de vibe? E cel mai măreț.” Sigur. De ce nu.

• Rocky Mountain merită vizitat... dar numai în timpul pandemiilor?

  Parcul Național Rocky Mountain e superb în același fel în care e superb un demo de televizor 4K. Totul arată fals. Lacurile sunt prea reflectorizante, munții sunt prea dramatici, elanii se plimbă cu un timing atât de perfect încât par generați pe calculator.

• De ce n-aș mai călca vreodată în Arches?

  Arches e, sincer, ok. Livrează exact ce promite: există arce. Sigur primești ce cauți, tu și alte mii de oameni. A, credeai că o să fie un moment magic printre niște arce extraterestre? Mai gândește-te.

• Merită Indiana Dunes să se numească Parc Național dacă nu e nimic de observat?

  Nu mă deranjează Indiana Dunes. Mă deranjează că își spune Parc Național. Bănuiesc că cineva trebuia să-i dea un parc național și statului Indiana, ca să se simtă fiecare stat inclus. Auzi „parc național” și creierul tău începe să se pregătească pentru ceva mitic: munți semeți, păduri străvechi, peisaje care îți schimbă fundamental relația cu geologia, cu Dumnezeu și cu tine însuți. Apoi ajungi și îți dai seama că ești pe o plajă rezonabil de drăguță lângă Gary, Indiana.

• E Joshua Tree doar spiritualitate de deșert pentru oameni din Los Angeles?

  Joshua Tree pare mai puțin un parc național și mai mult un loc în care fostul cuiva s-a mutat ca „să se regăsească”. Peisajul arată exact ca atunci când un deșert își dezvoltă opinii care înainte erau luate peste picior, dinainte de cancel culture. Copaci ciudați și răsuciți. Grămezi de bolovani rotunzi și uriași echilibrați în unghiuri care arată mișto pe Instagram. Fiecare colțișor al parcului arată fie ca o copertă de album U2, fie ca fundalul unei reclame supraevaluate la produse de îngrijir

• Chiar merită Denali, un munte care nu te respectă și pe care riști să nu-l vezi deloc?

  Denali pare mai puțin o vizită la un parc național și mai mult o încercare de a-ți programa o întâlnire cu un munte care nu te respectă. În primul rând, sunt șanse foarte mari să nu vezi muntele deloc. Denali își petrece mai toată viața ascuns după nori, ca o vedetă care fuge de paparazzi. Noi suntem paparazzii. Oamenii vin, așteaptă trei zile, cheltuiesc mii de dolari și pleacă după ce, tehnic, au experimentat „vreme în apropierea unui munte.”...

• Yellowstone e OK. Poate că ar trebui să mergi. Dar nu atinge bizonii

  Uite, Yellowstone e obiectiv incredibil. Peisajul e nebunesc: bazine aburinde în culorile curcubeului, gheizere care erup din senin, cirezi de bizoni rătăcind prin ceață ca în scena de deschidere a unui film fantasy. Dar experiența propriu-zisă a vizitei la Yellowstone înseamnă, în mare parte, să fii instruit agresiv să nu faci diverse lucruri.

• Ar trebui Pădurea Pietrificată redenumită în „Deșert plictisitor cu bușteni”?

  Asta e în întregime vina mea, pentru așteptările prea mari. Poate, dacă ți le scazi pe ale tale, o să-ți placă. Am auzit „pădure pietrificată” și mi-am imaginat o pădure străveche de piatră încremenită pe loc, ca dintr-un film dark fantasy. Am văzut poze înainte să merg, dar arătau ca asta...

• E Yosemite grozav doar pentru că e California, iar oriunde altundeva ar fi la fel?

  Valea Yosemite e superbă. Din păcate, e și un simulator de trafic. Petreci jumătate din vizită înaintând centimetru cu centimetru în spatele unor SUV-uri închiriate, încercând să nu acroșezi un biciclist îmbrăcat de parcă ar concura în Turul Franței. Apoi cobori, în sfârșit, din mașină și, da, bine, El Capitan și Half Dome sunt incredibile. Le vezi, dar NU le urci*

• Suferă Mammoth Cave tocmai fiindcă e prea reușită la a fi o peșteră?

  E uriașă. Importantă istoric. Fascinantă geologic. Și, cumva, totodată cam plictisitoare. Aceleași trăsături care o fac cel mai lung sistem de peșteri din lume fac și ca porțiuni mari din ea să arate de parcă cineva a scobit o parcare subterană de stat. Există sisteme de peșteri în Apalași care arată ca din romanele fantasy. Mammoth arată adesea ca un tunel de metrou neterminat.

• Merită Valea Morții premiul „Felicitări pentru pământul tău ostil” pe 2026?

  Valea Morții pare mai puțin un parc național și mai mult un pericol de mediu cu indicatoare. E chiar în nume, și totuși europenii încă își iau bilete de avion spre SUA ca să vină să moară aici.

• La Parcul Sequoia chiar contează doar mărimea?

  Uite, copacii sunt uriași. Trebuie să recunosc. Sunt extrem de uriași. Prima dată când vezi un sequoia gigant, chiar îți dă peste cap simțul proporțiilor. Te simți mic într-un fel cu sens, aproape spiritual, de parcă ți s-a amintit pentru o clipă că oamenii sunt, în fond, niște furnici decorative cu opinii.

• Merită Saguaro câteva ore de condus ca să te uiți la o singură plantă foarte hotărâtă?

  Parcul Național Saguaro înseamnă, în esență, câteva ore de condus prin jur ca să te uiți la o singură plantă extrem de hotărâtă. Hotărâtă să supraviețuiască acolo unde plantele nu reușesc și unde oamenii sigur n-ar trebui nici să se gândească să trăiască. Dar asta definește toată Arizona. Și, ca să fim corecți, cactușii saguaro chiar impresionează. Sunt enormi. Unii au două sute de ani. Doar că, la un moment dat, creierul tău începe să-i bage pe toți în același sertar mental etichetat „cactus ma