Aici se confunda corelatia cu o singura cauza. Generatia mea n-a invatat fluenta la sistem din ecrane albastre, ci fiindca un calculator era scump, unic in casa si trebuia sa-l intelegi ca sa-l folosesti deloc. Azi tehnologia e ieftina si suficient de buna fara sa intelegi nimic. Chromebook-ul e simptomul, nu cauza. Daca dadeai fiecarui copil un Windows in 2015, primeai aceeasi lipsa de fluenta, doar cu mai multe virusi.
Au lăsat Chromebook-urile generația Z fără șanse în lumea tech?
Public
8 conversații
12 gânduri
107 voturi pozitive
19 voturi negative
0 serii
174 vizualizări
Panica de acum spune că inteligența artificială ne face mai proști la gândit. Poate. Dar dacă vrei să înțelegi de ce atâția angajați tineri se descurcă perfect cu aplicațiile și se împotmolesc la calculatoare, AI nu e primul loc în care să te uiți. Ruptura adâncă s-a întâmplat mai devreme, când școlile și instituțiile au decis că elevii ar trebui să interacționeze cu aparate gestionate, în loc de mașinării reale, cum au făcut millenialii.
In groups
Gândire
Gândire
Aici se confunda corelatia cu o singura cauza. Generatia mea n-a invatat fluenta la sistem din ecrane albastre, ci fiindca un calculator era scump, unic in casa si trebuia sa-l intelegi ca sa-l folosesti deloc. Azi tehnologia e ieftina si suficient de bun
Conținutul discuției
Panica de acum spune că inteligența artificială ne face mai proști la gândit. Poate. Dar dacă vrei să înțelegi de ce atâția angajați tineri se descurcă perfect cu aplicațiile și se împotmolesc la calculatoare, AI nu e primul loc în care să te uiți. Ruptura adâncă s-a întâmplat mai devreme, când școlile și instituțiile au decis că elevii ar trebui să interacționeze cu aparate gestionate, în loc de mașinării reale, cum au făcut millenialii.
Vechea pricepere la calculatoare se învăța, de obicei, prin frecare și prin nenorocitele alea de ecrane albastre. Se învăța piratând muzică, spărgând jocuri, descărcând viruși, încercând să faci Windows să meargă... Instalezi ceva și strici altceva. Muți fișierele în locul greșit și nu le mai găsești niciodată. Ștergi fișiere de sistem din Windows și te miri când se strică. Te lupți cu permisiunile. Recuperezi un document pierdut. Pui o imprimantă să funcționeze din încercare și eroare. Nimic din toate astea nu părea educativ pe atunci, dar te obliga să-ți construiești în minte o imagine a calculatorului ca sistem cu straturi, cu stări de eroare și cu locuri în care chiar poate sta o problemă.
Și apoi a apărut Chromebook-ul
Era Chromebook-ului a tăiat mare parte din toate astea. A fost gândit să fie ușor. În Statele Unite, Chromebook-urile au devenit categoria dominantă de dispozitive în școli, în anii 2010, mai mult sau mai puțin pentru că Google le-a promovat agresiv către școli și le-a subvenționat masiv. Din perspectiva unui administrator, schimbul e ușor de înțeles, fiindcă sunt dispozitive ieftine și sigure. Gestionezi mai ușor parcul de aparate. Le distribui mai sigur. Mai greu de stricat de către elevi. Din perspectiva elevului, sunt suficient de bune pentru Instagram, YouTube și altele asemenea. Nu pentru a învăța calculatoare, dar excelente pentru navigat. Excelente pentru Google. Fișierele aproape că nu contează. Instalări aproape că nu se fac. Permisiunile sunt ascunse. Rezolvarea problemelor la nivel de sistem e treaba altcuiva. Calculatorul nu mai pare un sistem în care poți să scormonești și începe să pară o interfață blocată prin care trebuie să navighezi corect. Dacă ți se păreau Mac-urile ușoare, ai fi șocat de un Chromebook. Se vând cu 100-200 de dolari. Hardware-ul costă MAI mult de atât. Ca de obicei, e un memento că, atunci când nu vezi produsul pe care îl vinde o companie, tu ești produsul. Google nu ți le dă gratis. Antrenează copiii să fie orientați spre web, nu să se priceapă la calculatoare.
De-aia mitul nativului digital a sunat mereu fals pentru oricine a văzut oameni folosind calculatoare sub stres. Cineva poate fi rapid în aplicațiile de lucru și, în același timp, să nu aibă aproape deloc fluență la nivel de sistem. Se mișcă prin aplicații, dar habar nu are unde stă de fapt fișierul, de ce login-ul eșuează pe un aparat și pe altul nu, sau ce să încerce când un instrument încetează să coopereze în afara scenariului ideal. Am văzut asta apărând la muncă în feluri foarte banale: oameni perfect competenți în instrumentele SaaS șlefuite, dar care înlemnesc când trebuie să găsească un fișier de log, să comprime cumsecade un folder, să rezolve o problemă de configurare locală sau să-și dea seama unde apare o eroare de permisiuni. Văd asta FOARTE des la colegii din generația Z.
Deci e AI de vină?
Pe naiba. AI e nasol, dar nu el e de vină pentru asta. E aici de vreun an (util, adică). Chromebook-urile sunt de vină. Le-au făcut ușoare și acum copiii nu mai știu ce e cu adevărat un calculator. La naiba cu Google. Da, înțeleg marketingul de tipul „voiam ca fiecare copil să aibă un calculator”, dar e limpede că au uitat partea cu „calculatorul” când au proiectat Chromebook-urile. De ce n-au putut să pună un sistem Windows pe ele? De ce versiunea aia tâmpită de Android pe un CALCULATOR?
Thoughts
-
Aici se confunda corelatia cu o singura cauza. Generatia mea n-a invatat fluenta la sistem din ecrane albastre, ci fiindca un calculator era scump, unic in casa si trebuia sa-l intelegi ca sa-l folosesti deloc. Azi tehnologia e ieftina si suficient de buna fara sa intelegi nimic. Chromebook-ul e simptomul, nu cauza. Daca dadeai fiecarui copil un Windows in 2015, primeai aceeasi lipsa de fluenta, doar cu mai multe virusi.
-
Eu am invatat ce e un sistem de fisiere fiindca am sters jumate din System32 incercand sa fac loc pentru un joc piratat. Ecran albastru, reinstalare de Windows de pe un CD zgariat, trei zile de panica. Articolul are dreptate ca durerea aia era profesoara. Un copil pe Chromebook nu ajunge niciodata sa strice nimic, deci nu invata niciodata ca un calculator e un sistem cu straturi pe care le poti rupe si repara. Totul e ascuns in spatele unui tab de Chrome.
-
Mic detaliu pe care articolul il rateaza: ChromeOS nu e "versiunea aia tampita de Android", e Linux dedesubt. Ironia e ca un copil curios ar putea intra in modul developer si ajunge la un terminal real mai usor decat pe un Windows blocat de scoala. Problema nu e OS-ul in sine, e ca nimeni nu-l invata ca exista un dedesubt.
-
Partea solida a argumentului e distinctia dintre fluenta la aplicatii si fluenta la sistem, aia chiar exista si o vad zilnic. Coleg de Gen Z rapid ca fulgerul in Figma, dar care ingheata cand ii cer un fisier de log sau sa dezarhiveze cumsecade un folder. Unde n-as merge cu autorul e la "La naiba cu Google". Administratorii de scoala au ales Chromebook fiindca un Windows neadministrat intr-o clasa de 30 de copii devine o gradina de malware in doua saptamani. Compromisul a fost rational, costul l-am descoperit dupa zece ani.
Related discussions
-
Face AI imposibil de deosebit inginerii buni de cei doar gălăgioși?
Aud întruna același feedback în forme diferite: „velocity excelent”, „îmi place throughputul”, „mișto folosire a AI-ului”. Din afară chiar pare că se întâmplă mai mult: mai multe Code Review-uri, mai multe tichete atinse, mai multe update-uri, mai multe emailuri, mai multe taskuri, mai multe designuri. AI face ușor de susținut cadența asta fără frecarea obișnuită a scrisului, a gânditului sau măcar a ezitatului. Dar înăuntrul muncii e o dilemă care tot crește.
-
Chiar merită să imităm orbește directorii din tech?
Cred că multe sfaturi celebre de management din tech au părut înțelepte doar din cauza mediului din jur. Creșterea prețului acțiunilor, talentul captiv și câștigul din equity au făcut suportabil un management de multe ori prost. Cele mai multe organizații nu au amortizoarele astea, motiv pentru care cred că oamenii ar trebui să nu mai trateze mitologia fondatorilor drept sfat de management.
-
Nu inovația face companiile să reușească, ci execuția?
Un lucru care începe să pară fals după destui ani în tech e obsesia cu „disrupția” ca explicație pentru fiecare companie de succes. Compania câștigătoare pur și simplu a executat mai bine decât toți ceilalți pe o piață care exista deja. Facebook nu a fost vreo descoperire conceptuală imposibilă. Rețelele de socializare existau deja. MySpace exista. Friendster exista, iar majoritatea funcțiilor pe care le avea Facebook erau prezente în astea 2. Oamenii înțelegeau deja imediat categoria de produs.
-
Chiar au companiile de tehnologie de câștigat de pe urma angajaților care nu pot demisiona?
Mă învârt prin organizații de tehnologie de destul timp cât să recunosc un tipar pe care mulți dintre voi îl veți recunoaște la rândul vostru. Unele echipe sunt pasive, livrează la timp, ating țintele, au procese curate, și totuși nimeni nu omoară vreodată o idee proastă în ședință. Nimeni nu spune că nu e lucrul potrivit de construit. În roadmap e un lucru, sau șase, despre care trei oameni vorbesc în privat că nu va funcționa, dar trece prin planificare fără o vorbă, ba chiar cu zâmbete. Te ui
-
Nu sunt oare cele mai multe startupuri de AI doar niște UI-uri peste niște fișiere Agent.md?
Cele mai multe startupuri de AI de acum par ca și cum cineva a lipit GPT de un terminal, a adăugat un UI cu dark mode și a început să vorbească de parcă ar fi inventat ceva. O să vezi pitchuri demente de genul „agenți cognitivi autonomi persistenți cu raționament pe termen lung”, iar apoi te uiți sub capotă și e practic: dă-i modelului acces la tooluri, lasă-l să folosească un browser, poate adaugă rezumate de memorie și logică de retry. Ăsta e „produsul”. Poți să-l ai și singur, dându-i acces l
-
Contează personalitatea ta mult mai puțin decât crezi?
Îmi dau seama, interacționând cu studenți, adolescenți și colegi mai tineri, că mulți cred că trăsăturile lor de personalitate sunt un factor principal în a decide ce să facă sau cum să-și abordeze propria carieră. Deși tinerii pun aceste întrebări mai explicit, și adulții mai în vârstă par să gândească la fel. Personal, mi se pare mult mai irelevant decât cred majoritatea oamenilor. În afară de jobul meu, unde observ oameni de succes făcând același rol cu personalități dramatic...
-
Tragedia îi învăța pe copii empatie și valori — greșim că am scos moartea din povești?
Eliminarea tragediei din povești nu protejează publicul. Înlătură unul dintre cele mai vechi moduri prin care oamenii au exersat trăirea fricii, a milei și a pierderii într-o formă care poate fi supraviețuită.
-
A transformat cultura EDC viața normală într-o fantezie cu gadgeturi?
Credeam că toată cultura EDC e cam un comportament inofensiv de tocilar. Lanterne, briceaguri, carnețele, pixuri din titan, mici organizatoare cu șaptesprezece capete în ele. Bine. Oamenilor le plac uneltele. Le plac obiectele. Unora le place să-și perfecționeze un sistem. Înțeleg. Dar la un moment dat cultura asta s-a îndepărtat de utilitatea practică și s-a transformat într-un fel de cosplay tactic de cartier rezidențial, pentru oameni a căror cea mai mare amenințare zilnică e să uite o parolă