Un lucru care începe să pară fals după destui ani în tech e obsesia cu „disrupția” ca explicație pentru fiecare companie de succes. Compania câștigătoare pur și simplu a executat mai bine decât toți ceilalți pe o piață care exista deja.
Facebook nu a fost vreo descoperire conceptuală imposibilă. Rețelele de socializare existau deja. MySpace exista. Friendster exista, iar majoritatea funcțiilor pe care le avea Facebook erau prezente în astea 2. Oamenii înțelegeau deja imediat categoria de produs. Facebook doar a executat mai bine produsul, modelul de identitate, infrastructura și mecanica de creștere, la momentul potrivit. Dădea un sentiment de exclusivitate, site-ul era ușor și simplu. Nu a inovat, dar a identificat punctele de durere și a trecut peste competiție.
La fel și cu Instagram. Partajarea de poze nu era nouă. Filtrele nu erau noi. Postatul de imagini online sigur nu era nou. Instagram doar a eliminat frecarea și a executat comportamentul pe mobil mai bine decât toți ceilalți care se învârteau în jurul aceluiași spațiu.
Google nu a fost primul motor de căutare. Nici măcar Altavista. Mai ții minte Yahoo? Erau Google-ul de la începutul anilor 2000. Nici YouTube nu a fost prima platformă video. Amuzant e că YouTube nici măcar nu a pornit ca platformă video, ci mai degrabă ca site de întâlniri (asta ți-e viziunea pe termen lung și planul de afaceri). Palantir nu a „inventat” analiza de date pentru companii. Mult din ce-au făcut era mai aproape de „ce-ar fi dacă IBM chiar ar livra sisteme pe care oamenii le-ar putea folosi operațional”. Tesla nu e prima companie de mașini, nici prima mașină electrică. Nici măcar prima care a țintit mașini care se conduc singure (aia ar fi General Motors, în 1939). Asta ți-e viziunea și planificarea pe termen lung. Și tocmai GM...
Apropo, nu e o jignire
Execuția e tot jocul mai des decât e dispusă conducerea corporatistă să recunoască. Dar execuția e mai puțin romantică decât invenția, așa că industria tot rescrie succesul operațional în mitologie după ce s-a întâmplat. Nu faci filme despre rutina zilnică. Vrei o viziune, o poveste de spus. Un inovator care a văzut cum trebuie să arate viitorul și l-a făcut să fie așa. În plus, dacă viziunea și planificarea pe termen lung nu sunt chiar atât de importante, atunci dintr-odată operatorii propriu-ziși (ingineri, manageri, directori...) sunt mai apreciați.
Pentru că „am avut o disciplină organizațională mai bună, un timing mai bun, o scalare a infrastructurii mai bună, un mai bun discernământ al produsului și mai puține constrângeri auto-impuse” nu sună a știre demnă de presă. Sună a consultanță de management. Lucrul amuzant e că inginerii înțeleg de obicei asta mai devreme decât o fac investitorii sau oamenii din media.
Dacă ai lucrat suficient de mult în organizații mari, îți dai seama cât de mult din piață stă acolo neservit nu fiindcă n-a avut nimeni ideea, ci fiindcă jucătorii deja existenți sunt umflați, fragmentați, măcinați de politică internă sau prea distrași ca să execute coerent. O cantitate șocantă din oportunitatea de startup e doar atât: „furnizorii actuali sunt lenți și enervanți”. Asta e tot. Nu știință revoluționară. Nu schimbări de paradigmă. Doar goluri de execuție destul de mari cât să treci un camion prin ele. Google a venit cu ideea de transformer și totuși tot a fost cât pe ce să rateze trenul AI-ului oricum.
Mitologia persistă fiindcă, cultural, Silicon Valley preferă poveștile cu fondatorul-profet în locul celor cu fondatorul-operator. A doua sună mai puțin... romantic, chiar dacă e mai aproape de realitate în cele mai multe companii de succes. Până și Peter Thiel a scris o carte de auto-felicitare (Zero to One) vorbind despre disrupție, când realizarea lui de la momentul ăla e doar încă un procesator de plăți, ca și cum Visa, Mastercard și altele n-ar fi existat deja. Cred că asta distorsionează felul în care oamenii înțeleg piețele. Încep să vâneze idei pe terenuri virgine, neatinse, în loc să se uite la sisteme existente de care toată lumea se plânge deja zilnic. Cred că succesul cere să inventezi cererea, când, în practică, o mulțime de companii de miliarde de dolari vin din a observa că o cerere existentă e prost servită.
Nu câștigi neapărat creând ceva ce nimeni n-a mai văzut până atunci. De multe ori câștigi fiindcă jucătorii existenți au devenit comozi, prea complicați, lenți sau incapabili la nivel organizațional să îmbunătățească lucrul pe care deja îl dețin.