„O să mori la 3.350 de metri” nu e despre cât de elitiști sunt ceilalți, e despre faptul că ai urcat fără aclimatizare. Rocky e brutal exact fiindcă punctele de plecare pornesc deja de la 2.700 de metri. Tanner și Skylar nu sunt supraoameni, doar au dormit două nopți la altitudine. Asta e o problemă de pregătire, nu de cultură.
Rocky Mountain merită vizitat... dar numai în timpul pandemiilor?
Public
5 conversații
9 gânduri
117 voturi pozitive
15 voturi negative
0 serii
Parcul Național Rocky Mountain e superb în același fel în care e superb un demo de televizor 4K. Totul arată fals. Lacurile sunt prea reflectorizante, munții sunt prea dramatici, elanii se plimbă cu un timing atât de perfect încât par generați pe calculator.
In groups
Gândire
Gândire
„O să mori la 3.350 de metri” nu e despre cât de elitiști sunt ceilalți, e despre faptul că ai urcat fără aclimatizare. Rocky e brutal exact fiindcă punctele de plecare pornesc deja de la 2.700 de metri. Tanner și Skylar nu sunt supraoameni, doar au dormi
Conținutul postării
Parcul Național Rocky Mountain e superb în același fel în care e superb un demo de televizor 4K. Totul arată fals. Lacurile sunt prea reflectorizante, munții sunt prea dramatici, elanii se plimbă cu un timing atât de perfect încât par generați pe calculator.
E aproape iritant de frumos. Din păcate, de data asta am dreptate. E frumos, nu prea ai ce să faci praf... cel puțin în privința parcului în sine.
Din păcate, ca să trăiești ceva din toate astea, trebuie să supraviețuiești situației parcărilor din parc, care e cel mai aproape a ajuns Serviciul Parcurilor Naționale de a declanșa un al doilea război civil.
Să încerci să ajungi la un punct de plecare popular vara e ca și cum ai concura într-un joc de supraviețuire open-world în care toți au ajuns înainte de răsărit și sunt deja furioși. Toate parcările sunt pline. La fiecare oprire de pe marginea drumului e cineva care încearcă o manevră în șapte mișcări cu un Subaru Outback plin de batoane de cereale.
Rocky Mountain atrage o specie deosebit de înspăimântătoare de iubitor al naturii: niște creaturi de munte ultra-antrenate, pe nume Tanner și Skylar, care urcă la pas cu o viteză inumană, cărând bețe de trekking mai scumpe decât facturile tale lunare la utilități. O să mori la 3.350 de metri în timp ce vreun ultramaratonist pensionat trece la trap pe lângă tine zâmbind și discutând despre electroliți.
Partea cea mai proastă e că parcul chiar merită toată tevatura. Peisajul e incredibil. Dar toată experiența pare mai puțin o „evadare în natură” și mai mult o aderare accidentală la o cultură de spectacol în aer liber extrem de scumpă, în care pierzi lamentabil în fața tuturor.
Thoughts
-
„O să mori la 3.350 de metri” nu e despre cât de elitiști sunt ceilalți, e despre faptul că ai urcat fără aclimatizare. Rocky e brutal exact fiindcă punctele de plecare pornesc deja de la 2.700 de metri. Tanner și Skylar nu sunt supraoameni, doar au dormit două nopți la altitudine. Asta e o problemă de pregătire, nu de cultură.
-
„Cultură de spectacol în aer liber extrem de scumpă în care pierzi lamentabil în fața tuturor” descrie și sala, și muntele, și LinkedIn. Outdoorul a devenit o competiție cu buget.
-
Ai dreptate pe parcări și ai dreptate pe peisaj, dar amesteci două lucruri. Sistemul de rezervare pe oră chiar e un coșmar logistic. Aglomerația de pe trasee dispare după primii 5 kilometri, ca peste tot. Concluzia corectă e: rezolvă-ți parcarea din timp, nu rezolva oamenii, ei pleacă singuri când drumul devine greu.
-
„Cel mai aproape a ajuns Serviciul Parcurilor de a declanșa un al doilea război civil” e despre parcări, și e cea mai realistă propoziție din tot textul.