Creștinii spun, pe bună dreptate, că adevărul revelat în Hristos nu este temporar, ci etern. E adevărat, dar asta nu înseamnă literalism și nu înseamnă că trebuie să renunțăm la interpretare. Greșeala apare atunci când unii credincioși transformă pe nesimțite acest lucru într-o altă afirmație: fiindcă adevărul este etern, fiecare cuvânt biblic ar trebui tratat ca și cum ar fi venit din afara istoriei și, prin urmare, nu mai are nevoie de nicio interpretare, ci trebuie luat literal în același fel acum 2000 de ani ca și azi. Asta nu e fidelitate. E un refuz de a lua în serios forma revelației. E un refuz de a folosi tocmai rațiunea pe care ne-a dat-o Dumnezeu.
Dumnezeu S-a revelat la un anumit moment în timp și a vorbit prin oameni, într-o limbă, înăuntrul unei istorii, în condiții anume și, în cele din urmă, prin Întruparea însăși. Cuvântul S-a făcut trup, iar asta înseamnă că revelația a venit prin timp în mod intenționat. Contextul face parte din felul în care Dumnezeu a ales să vorbească. De aceea a REZUMAT LEGEA, ca să ne fie clar cum să o interpretăm. Trebuie să interpretăm legile și mesajul Lui prin acele lentile. Inclusiv epistolele lui Pavel.
De aceea literalismul plat este o abordare atât de slabă. Confundă lenea mintală cu fidelitatea și pretinde că ascultarea înseamnă să refuzi să-ți folosești creierul, să refuzi luxul contextului și al perspectivei pe care NOI le avem acum și pe care publicul direct al lui Iisus NU le avea. Dar Biserica nu a avut niciodată luxul de a trăi așa. Viața creștină a ridicat imediat întrebări pe care simpla repetare nu le putea lămuri. Cum rămâne cu neamurile? Cum rămâne cu legea mozaică? Cum rămâne cu comunitățile care trăiau în condiții și sub presiuni diferite? Nevoia de interpretare nu a apărut odată cu liberalismul modern. A apărut odată cu viața Bisericii însăși.
Literalismul nici măcar nu este tradițional. Încă de la bun început, Părinții Bisericii au fost clari că o mare parte din Biblie are o natură metaforică sau alegorică și trebuie interpretată. Cartea NU era menită să fie citită fără context și fără învățătură. De aceea există Biserica. Este o inovație protestantă să o iei literal și să o pui mai presus de interpretare, în încercarea de a submina influența Bisericii. Ei bine, asta s-a întors împotriva lor, nu-i așa? Nici măcar Luther nu ar pleda pentru literalismul pe care îl vezi împins de evanghelicii din SUA. Nici măcar Luther nu s-ar uita la datele pe care le avem acum și ar mai spune „da, Pământul are 6000 de ani”.
Și partea ironică e că literaliștii nici măcar nu urmează literalismul în mod consecvent. În clipa în care un verset devine incomod, interpretarea reapare brusc. „Aia era simbolică.” „Aia era culturală.” „Aia s-a împlinit.” Exact. Asta se numește hermeneutică. Biserica are doar onestitatea de a recunoaște că interpretarea este inevitabilă, în loc să pretindă că orice individ cu o Biblie de studiu citește Scriptura într-un mod perfect „simplu și clar”.
Și uită-te la rezultate. Dacă Biblia s-ar interpreta cu adevărat singură, așa cum pretind evanghelicii, protestantismul nu s-ar fi spart în mii de denominațiuni care se contrazic toate între ele, fiecare pretinzând că Duhul Sfânt i-a girat personal lectura.
Biserica a înțeles de la început că Scriptura trebuia citită împreună cu istoria, tradiția, filosofia și învățătura. Augustin, Aquino, Părinții, niciunul dintre ei nu a tratat Biblia ca pe un manual de instrucțiuni divin. Creștinismul a supraviețuit 2.000 de ani cu nuanța intactă. Apoi apare fundamentalismul modern și se poartă ca și cum credința ar însemna să refuzi cu mândrie contextul, erudiția și înțelegerea literară de bază.
Uite, Iisus, în mesajul Lui, în context, a fost eliberator pentru femei. Le-a dat putere, li s-a adresat într-o vreme în care nimeni nu o făcea. Le-a lăsat să-L atingă în public și discuta teologie cu ele. S-a apropiat de criminali, de vameși (aia e grea...), de prostituate. A fost incluziv. Dacă folosești Biserica și cuvintele Lui ca să excluzi, nu Îl urmezi. Îi răstălmăcești cuvintele ca să le sprijini pe ale tale.
Nu cu o singură ocazie, ci cu trei: Matei 22:34-40, Marcu 12:28-31 , Luca 10:25-28