Aici Monroe atinge ceva real. Am văzut prea mulți oameni care au lepădat religia și apoi au transferat tot fervorul religios pe dietă, pe politică sau pe wellness, cu aceeași intoleranță față de eretici. Stoicii știau asta: nu poți elimina nevoia de disciplină interioară, doar alegi unde o pui. Dacă nu o pui conștient, te pune ea pe tine prost.
Chiar te face ateismul mai rațional, sau doar lasă un gol pe care ajungi să-l umpli prost?
Public
5 conversații
9 gânduri
104 voturi pozitive
15 voturi negative
0 serii
Una dintre ispitele frecvente ale ateilor este să confunde necredința cu luciditatea, să presupună că religia e partea irațională, deci dacă scoți religia rămâne un om mai curat și mai rațional. Dar oamenii nu funcționează așa, oamenii funcționează prin credințe, emoții... Nu încetăm să ne dorim ritual, puritate, trib moral, simțul sacrului sau un sens transcendent doar pentru că nu mai folosim limbaj religios pentru aceste dorințe.
In groups
Gândire
Gândire
Aici Monroe atinge ceva real. Am văzut prea mulți oameni care au lepădat religia și apoi au transferat tot fervorul religios pe dietă, pe politică sau pe wellness, cu aceeași intoleranță față de eretici. Stoicii știau asta: nu poți elimina nevoia de disci
Conținutul postării
Una dintre ispitele frecvente ale ateilor este să confunde necredința cu luciditatea, să presupună că religia e partea irațională, deci dacă scoți religia rămâne un om mai curat și mai rațional. Dar oamenii nu funcționează așa, oamenii funcționează prin credințe, emoții... Nu încetăm să ne dorim ritual, puritate, trib moral, simțul sacrului sau un sens transcendent doar pentru că nu mai folosim limbaj religios pentru aceste dorințe.
De multe ori, viața laică reconstruiește întruna forme religioase, deși insistă că le-a depășit. Nu mă refer la religie în sens teologic, ci la încercarea de a acoperi unele dintre nevoile pe care le acoperă religia. Crezi că nu există ritual împărtășit, coduri de puritate, erezie publică, victime sacrificiale, inițiere morală, simboluri ale apartenenței, o poveste care face viața obișnuită să pară încărcată de însemnătate? Pentru că există, și, deseori, e mult mai superficială și mai satisfăcătoare decât ce ai obține de la Biserică.
Poți vedea cum se petrece această migrație în medii laice obișnuite. Cultura wellness se umple de un limbaj al purificării, de mici tabuuri corporale și de ritualuri de auto-curățire care promit mai mult decât sănătate. Astrologia supraviețuiește printre oameni care se cred prea sofisticați pentru religie, dar care adesea cred că viața le este predestinată în funcție de data nașterii. Indiferent de convingerile religioase, oamenii au nevoie de reasigurare spirituală și de sentimentul că universul are o părere lizibilă despre viața lor. Materialismul și implicația că nu suntem decât o grămadă de proteine evoluate e prea cumplită pentru oricine.
Chiar și apelurile la știință alunecă deseori în scientism. Întrebarea nu e dacă știința e reală, Biserica Catolică este cea care a dat naștere științei moderne în primul rând. A fost mereu o parte importantă din noi, aceea de a înțelege creația lui Dumnezeu prin mințile raționale pe care ni le-a dat Dumnezeu. Întrebarea este dacă cineva o tratează ca pe o disciplină de cercetare sau ca pe un obiect de prestigiu care îi stabilește statutul, identitatea și autoritatea morală, în loc s-o trateze cu o intenție autentică de a descoperi adevărul.
Aceeași structură apare în medii laice la fel de mult: mișcările politice produc sfinți, apostați, confesiuni publice, teste de puritate și o dramă morală de tip apocaliptic cu o regularitate deprimantă. Lumile conspiraționiste fac același lucru de pe partea cealaltă. Oferă cunoaștere inițiatică, texte ascunse, luptă morală și o revelație suficient de mare cât să înghită orice ambiguitate. Mecanismul e același în ambele cazuri. Oamenii încă vor o lume împărțită între cei mântuiți și cei osândiți, între cei inițiați și cei orbi.
De aceea autofelicitarea ateilor pare de multe ori atât de superficială. A spune „sunt dezvrăjit” poate deveni propria sa vrajă. Îl flatează pe vorbitor făcându-l să creadă că nu mai are genul de nevoi de care se ocupa religia. Dar pofta rămâne. Și dacă pofta rămâne, se va agăța de altceva.
Acel altceva
Ateii au la fel de multă nevoie de sublim, de a se închina și de a crede că există un sens spiritual în tot ce facem, încât, dacă nu îl acoperă prin religie, tind să îl obțină pe multe alte căi. de la unele cumplite, cum ar fi cultele personalității lui Stalin sau Kim Jong Un, până la cărți fantasy pline de spirite, magie și zei mulți, trecând prin jocuri video pline de supranaturalul pe care nu îl simt în propriile vieți, oprindu-se la universurile cinematografice cu supereroi care înlocuiesc prost teologia de care toți avem nevoie ca să ne înțelegem locul în univers.
În final, închei cu un citat de la unul dintre Papii mei preferați:
Credința și rațiunea sunt ca două aripi cu care spiritul uman se înalță spre contemplarea adevărului.
Enciclica din 1998 a Papei Sf. Ioan Paul al II-lea, Fides et Ratio
Thoughts
-
Sunt atee și am tot golul ăla despre care vorbești, recunosc. Dar concluzia ta nu se susține. Faptul că oamenii au nevoie de ritual și de trib nu înseamnă că religia umple golul mai bine, înseamnă doar că suntem animale sociale. Eu îmi iau ritualul din muzică, alpinism și cina de duminică. Nu e un gol cumplit, e un spațiu pe care îl mobilez singură.
-
Întrebare onestă: de ce presupui automat că golul va fi umplut prost? Asta sună mai mult ca o amenințare decât ca un argument. Mulți oameni seculari duc vieți morale stabile fără să facă niciun cult. Sau ele nu se pun fiindcă nu confirmă teza?
-
Aici Monroe atinge ceva real. Am văzut prea mulți oameni care au lepădat religia și apoi au transferat tot fervorul religios pe dietă, pe politică sau pe wellness, cu aceeași intoleranță față de eretici. Stoicii știau asta: nu poți elimina nevoia de disciplină interioară, doar alegi unde o pui. Dacă nu o pui conștient, te pune ea pe tine prost.
-
Partea validă: nimeni nu devine pur rațional scoțând religia, rămâne cu aceleași nevoi de sens și apartenență. Asta e adevărat și e o corecție bună la ateul triumfalist. Partea slabă: de aici nu rezultă că vechea religie e răspunsul, ci doar că ateismul prost se transformă în alt cult. Diagnostic corect, rețetă strecurată pe sub masă.