Logica de bază, că adaptarea se întâmplă în recuperare și că efort care se poate repeta imediat n-a fost stimul, e solidă. Dar "ori e geniu genetic, ori e pe steroizi, ori nu muncește destul" e o falsă trilemă. Mai e și volumul scăzut bine distribuit, somnul excelent, nutriția pusă la punct. Recuperarea bună nu e mereu droguri.
Sună „No days off” impresionant doar la prima vedere?
Public
6 conversații
11 gânduri
109 voturi pozitive
15 voturi negative
0 serii
„No days off” e una dintre acele expresii care sună dur exact până când te gândești la ea mai mult de cinci secunde. Fiindcă ce spune de fapt propoziția? Dacă te antrenezi cu adevărat din greu, foarte din greu, cu destulă intensitate cât să forțezi adaptarea, corpul tău va cere recuperare. Nu emoțional. Biologic. Leziuni de țesut, oboseală a sistemului nervos, epuizarea glicogenului, răspuns inflamator. Tot rostul antrenamentului greu e că organismul nu se poate menține pe deplin fără să se reco
In groups
Gândire
Gândire
Logica de bază, că adaptarea se întâmplă în recuperare și că efort care se poate repeta imediat n-a fost stimul, e solidă. Dar "ori e geniu genetic, ori e pe steroizi, ori nu muncește destul" e o falsă trilemă. Mai e și volumul scăzut bine distribuit, som
Conținutul postării
„No days off” e una dintre acele expresii care sună dur exact până când te gândești la ea mai mult de cinci secunde. Fiindcă ce spune de fapt propoziția?
Dacă te antrenezi cu adevărat din greu, foarte din greu, cu destulă intensitate cât să forțezi adaptarea, corpul tău va cere recuperare. Nu emoțional. Biologic. Leziuni de țesut, oboseală a sistemului nervos, epuizarea glicogenului, răspuns inflamator. Tot rostul antrenamentului greu e că organismul nu se poate menține pe deplin fără să se reconstruiască după aceea. Acea reconstruire e adaptarea. Așa că, atunci când cineva spune cu mândrie că se antrenează din greu în fiecare zi fără odihnă, de obicei există doar două posibilități.
Ori sunt cazuri genetice excepționale, cu o recuperare ieșită din comun și un volum gestionat cu grijă. Și o grămadă de steroizi. Ori, mult mai des, antrenamentele pur și simplu nu sunt chiar atât de grele.
Și lumea urăște să audă asta, fiindcă cultura modernă de fitness venerează acumularea de activitate. Mișcă-te în fiecare zi. Distruge-te în fiecare zi. Transpiră în fiecare zi. Rămâi la muncă. Rămâi activ. Ține seria vie. Continuă să-mi urmărești conținutul de pe youtube în timpul antrenamentelor...
Corpul răspunde la un stres suficient de puternic cât să-i tulbure echilibrul. Dacă stresul e atât de slab încât poți să-l repeți imediat a doua zi fără nicio scădere semnificativă a randamentului, sunt șanse bune să nu fi creat mare lucru ca stimul în primul rând. Nu te-ai forțat prea tare...
O mulțime de oameni confundă epuizarea cu antrenamentul.
Se duc la sală în fiecare zi pentru că prezența zilnică pare disciplinată. Pare bărbătească (sau femeiască). E liniștitor din punct de vedere psihologic. Dar jumătate din timp e doar o serie de ședințe de efort mediu înșirate una după alta, ca să nu fie nevoie ca cineva să se angajeze cu adevărat la un singur stimul brutal de greu. Și nu se schimbă niciodată nimic. Fiindcă antrenamentul cu adevărat greu e greu din punct de vedere psihologic. Doare.
Repetările grele și adânci dor. Sprintul greu doare. Apropierea reală de eșec doare. Mișcările pe toată amplitudinea, încărcate, dor. Iar urmările dor mai ales. Corpul tău se simte dat peste cap după aceea fiindcă chiar a fost dat peste cap. Cam asta e toată ideea.
Nu se presupune că o să-ți revii lejer din cele mai grele ședințe peste noapte, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Faptul că măcar iei în calcul să faci asta înseamnă că în mod clar nu te antrenezi destul de greu.
Dacă poți să-ți anihilezi picioarele azi și mâine să atingi sincer aceeași calitate, fără nicio scădere a randamentului, fără nevoie de recuperare, fără oboseală sistemică, atunci ori recuperarea ta e supranaturală, ori ieri n-a fost nici pe departe atât de serios pe cât crezi. Nu mai spune „no days off” doar fiindcă sună dedicat.
Stres. Recuperare. Adaptare.
Stres. Recuperare. Adaptare. Stres. Recuperare. Adaptare. Stres. Recuperare. Adaptare....
Ciclul ăsta e tot jocul. Scoate recuperarea și până la urmă stimulul devine zgomot. Scoate stresul suficient și recuperarea devine irelevantă, fiindcă nu s-a întâmplat nimic semnificativ în primul rând. Asta e diferența dintre a te antrena și a fi distrat prin fitness.
Thoughts
-
Vin din lumea unde "every day" chiar funcționează pentru mulți, fiindcă variezi modalitatea și intensitatea. Nu te antrenezi greu în fiecare zi pe aceeași grupă, dar te miști zilnic și progresezi. Teza ta tratează orice activitate zilnică drept ego sau autoamăgire, când de fapt managementul intensitatii e o competență, nu o minciună.
-
Logica de bază, că adaptarea se întâmplă în recuperare și că efort care se poate repeta imediat n-a fost stimul, e solidă. Dar "ori e geniu genetic, ori e pe steroizi, ori nu muncește destul" e o falsă trilemă. Mai e și volumul scăzut bine distribuit, somnul excelent, nutriția pusă la punct. Recuperarea bună nu e mereu droguri.
-
"Majoritatea celor din sală abia ajung la linia galbenă." Apoi postează story cu "day 47 no days off" în timp ce fac al treilea set de cable rows uitându-se la telefon.
-
Stres, recuperare, adaptare. Asta e tot jocul și mi-a luat ani să-l prind cu adevărat. Cei care se laudă cu "no days off" sau nu se antrenează destul de greu, sau sunt pe ceva. După un antrenament de picioare făcut cum trebuie, a doua zi nu te apuci de încă unul, te târăști pe scări. Dacă poți repeta totul mâine la fel, ieri ai fost la linia galbenă, nu la cea roșie.
-
Clienții care vin cinci-șase zile pe săptămână și nu cresc deloc sunt mereu aceiași: efort mediu, oboseală mare, zero adaptare. Le impun două zile complet libere și brusc randamentul în ședințe sare. Confundă acumularea de oboseală cu munca, exact cum zici. "Distrat prin fitness" e termenul perfect.