Bogații vorbesc despre „asumarea riscurilor” cum vorbesc copiii mici despre supraviețuirea în sălbăticie după zece minute petrecute în curtea din spate. Oamenii din clasa de mijloc-sus sunt deosebit de incredibili la asta, fiindcă chiar cred că-s niște războinici care s-au făcut singuri, deși au destulă pernă financiară cât să supraviețuiască unei mici prăbușiri economice. Îți povestesc despre vremea când „n-aveau nimic” chiar înainte să pomenească în treacăt că părinții le plăteau chiria, că au stat pe asigurarea de sănătate a familiei până la 30 de ani și că aveau mereu opțiunea de a se muta înapoi într-o casă superbă, cu un frigider de vin și un golden retriever. Oamenii ăștia cred că greutățile înseamnă să bei vin mai ieftin șase luni și să nu mai zbori la business class. Și apoi îți țin prelegeri despre cum trebuie să-ți asumi riscuri în viață.
Cea mai mare diferență dintre bogați și toți ceilalți e că oamenii avuți nu trăiesc niciodată cu adevărat posibilitatea înspăimântătoare a prăbușirii în viața lor. Eșecurile lor sunt reculuri temporare, dacă nu chiar nimic, nu dezastrele care-ți distrug viața, cum sunt pentru noi, restul. Dacă le pică startup-ul, se „resetează” la o proprietate a familiei sau se sprijină pe prieteni și relații înstărite până apare următoarea oportunitate. Dacă oamenii obișnuiți eșuează, încep să caute pe Google dacă a mânca doar tăiței instant se pune ca trăsătură de personalitate șic. Bogații sunt mereu înconjurați de parașute invizibile: părinți cu bani, fonduri de urgență, relații de familie, conturi de investiții, avocați, cercuri de networking și prieteni care pot „să dea un telefon”. Între timp, oamenii normali sunt la o factură medicală distanță de a se conecta spiritual cu comisioanele de descoperit de cont.
Și sănătatea... Oamenii avuți au simptome și ajung imediat la specialiști, la investigații imagistice, la medicină preventivă, la clinici private, la timp de recuperare și la medici care chiar răspund la emailuri. Toți ceilalți petrec două săptămâni prefăcându-se că durerea de piept e probabil de la stres, fiindcă mersul la spital i-ar putea omorî financiar pe loc; măcar durerea de piept le mai dă câteva luni. Bogaților le place să predice încredere și ambiție, fiindcă întreaga lor viață e căptușită împotriva consecințelor. Locuiesc în cartiere mai sigure, conduc mașini mai sigure, au joburi mai sigure și pot arunca bani spre probleme înainte ca acele probleme să devină catastrofe.
Apoi se uită la toți ceilalți și spun lucruri de genul „trebuie doar să pariezi pe tine însuți”, sfat ușor de dat atunci când pierderea pariului tot se termină cu o aterizare în siguranță în casa de oaspeți a părinților, în loc să te întrebi dacă pasta de dinți chiar e o cheltuială necesară.