Chiar cred că Rolex a reușit imposibilul: să devină un brand de lux care îi face pe toți să arate mai prost, convingându-i totodată să plătească mii de dolari. Ceea ce e păcat, fiindcă multe dintre ceasurile lor sunt frumoase. Submariner-ul e practic un design perfect, iconic pe bună dreptate. Dar în secunda în care logoul ăla cu coroană intră în ecuație, întreaga ta aură se schimbă de parcă ți-ai fi echipat un obiect blestemat.
Dacă nu ești bogat, să porți un Rolex degajă o energie de tipul „și-a finanțat aspectul și s-a îndatorat”. E echivalentul ceasornicăresc al unui tip care ia în leasing un BMW de bază și dintr-odată postează citate motivaționale despre sigma. Nimeni nu-l vede și nu se gândește „uau, om de succes”. Se gândesc „tipul ăsta clar îți explică despre cripto la petreceri. Stai departe.”
Ai putea fi îmbrăcat perfect, și Rolexul tot îți injectează un strat ușor de „director regional adjunct de vânzări”. E identic la nivel spiritual cu a purta șosete Ferrari. De ce?
Dar dacă ești bogat, Rolexul cumva se întoarce la a fi de prost gust într-un mod complet diferit. E lux pentru oameni a căror idee de rafinament e să comande o sticlă la masă cu artificii. E scump, sigur, dar la fel cum e scumpă o friptură poleită cu aur. Nu e niciun mister, e pur și simplu acolo, în fața ta, fără eleganță sau reținere. Doar acoperi friptura cu aur și gata, e lux, nu? Doar cumperi un Rolex! Orice instalator, agent imobiliar, promoter de club și tip divorțat pe nume Brent îl recunoaște instant. „If you know, you know” nu funcționează dacă știe toată lumea, nu?
Luxul adevărat are un pic de ambiguitate în el. Un Rolex e echivalentul, în materie de lux, al unui panou uriaș de neon pe care scrie „VĂ ROG, PRIVIȚI-MI SUCCESUL”.
Singurii oameni care chiar pot să poarte cu succes un Rolex sunt cei obscen de bogați. Genul de bogați cu bani vechi și insulă privată. Genul de bogăție în care Rolexul chiar e opțiunea lejeră, fiindcă l-au cumpărat la fel cum oamenii normali cumpără pastă de dinți. La nivelul ăla se întoarce înapoi spre discret, fiindcă pur și simplu nu le pasă. Dar, ca să fim drepți, chiar și atunci, pare doar că nici ei nu se pricep mai bine.
Un moment de respect pentru Rolex, compania
Drept să spun, e impresionant. Rolex are o măiestrie legendară, design-uri iconice, o istorie absurdă... și totuși cumva a cultivat exact aceeași aură socială ca un cont de Instagram cu sticle la masă. Oricum, mă enervează fiindcă Submariner-ul e unul dintre design-urile de ceas preferate făcute vreodată, dar știu în adâncul sufletului că, dacă mi-aș pune unul, aș arăta instant ca un tip care zice „networking” fără pic de ironie.
