Un număr surprinzător de greșeli și de suferințe emoționale vin doar din greșeli de denumire. Cineva spune că e furios când de fapt îi e rușine. Cineva spune că se simte neiubit când de fapt se simte neglijat, controlat, singur sau stânjenit. Cineva spune că e stresat când starea reală e teamă, resentiment, doliu sau invidie. Astea nu sunt diferențe minuscule de formulare, ci felul în care ne simțim, exprimat cu acuratețe. Indică probleme diferite, ceea ce înseamnă că cer răspunsuri diferite.
De aceea contează vocabularul emoțional mai mult decât cred cei mai mulți. Etichetele mai bune nu doar decorează experiența după ce s-a întâmplat, ci ne ajută să înțelegem în profunzime cum ne simțim CU ADEVĂRAT, ce o provoacă și cum să acționăm. Schimbă ce observi în timp ce se întâmplă și ce faci în continuare. Dacă reușești să faci diferența între frică și dispreț, sau între plictiseală și singurătate, sau între admirație și invidie, încetezi să tratezi lucruri diferite ca și cum ar cere aceeași mișcare.
Asta contează cel mai mult în relații, fiindcă mult din conflict e, de fapt, o clasificare greșită. „Sunt furios pe tine” ar putea însemna, de fapt, că sunt rănit că nu m-ai observat. Furia e atât de generală, înseamnă atât de multe lucruri pentru atâția oameni. Ar putea însemna că mă simt mic lângă tine. Ar putea însemna că îmi displace cât de mult control ai în situația asta. Ar putea însemna că mi-e teamă și aș prefera să lovesc primul decât să recunosc. Oamenii pot petrece ore întregi certându-se cu eticheta greșită și să nu ajungă niciodată aproape de problema reală.
Contează și în autocontrol. Stările diferite cer răspunsuri diferite. Singurătatea nu se gestionează la fel ca plictiseala. Rușinea nu se gestionează la fel ca oboseala. Anxietatea nu e identică cu teama profundă, iar admirația nu poate fi tratată în siguranță la fel ca invidia. Cel cu un vocabular interior bont tot apelează la un singur răspuns generic și apoi se întreabă de ce nu se îmbunătățește nimic. Păi, nici el nu prea știe ce trebuie îmbunătățit.
De asta și mult din discursul public despre inteligența emoțională sună mai subțire decât crede el însuși. Le dă oamenilor câteva categorii mari și vagi și îi felicită că le pasă de emoții, dar tot nu le oferă instrumentele de a exprima acele emoții cu acuratețe. A-ți păsa nu înseamnă precizie, iar fără precizie nu repari nimic. Un vocabular emoțional mai bogat e mai aproape de o percepție practică. Te ajută să vezi ce fel de lucru se întâmplă înainte să acționezi prost în privința lui.
Învață-ți cuvintele. Nu din pasiune lingvistică. Ci din dorința unei sănătăți mintale mai bune.