Mari părți din America rurală depind puternic de cheltuielile federale, în timp ce votează politicieni care joacă o politică identitară antiguvernamentală. Programele agricole, finanțarea autostrăzilor, electrificarea rurală, sprijinul pentru internet de bandă largă, Medicare, Social Security și alte sisteme federale nu sunt marginale pentru viața rurală, ci dimpotrivă, critice pentru ea. Nu cred că politica are sens dacă nu pornești de acolo. Religia lor e să fie antiguvernamentali. Economia e susținută federal.
Nu spun că alegătorii din mediul rural sunt proști sau plini de ură. Nemulțumirile de sub politică sunt reale. Spitalele rurale s-au închis într-un ritm alarmant din 2010 încoace, iar multe altele rămân în pericol. Criza opioidelor lovește cel mai tare zonele rurale, declinul industriei prelucrătoare, al extracției și al pilonilor economici locali a distrus vieți în acele locuri. Valorile culturale contează mult, pentru noi toți. Angajamentele religioase, conservatorismul social și identitatea locală sunt trăsături autentice ale comportamentului de vot rural. Ideea e că unele dintre aceste interese (religia, frica de „roșii”...) sunt folosite ca să-i facă pe alegătorii din mediul rural să voteze împotriva propriilor interese.
Acea mașinărie republicană funcționează luând o suferință autentică și legând-o de un dușman mai simplu. Durerea se întâmplă, explicația e fabricată. Elitele urbane, imigranții, presa, liberalii culturali, marxiștii din universități, homosexualii, cineva trebuie să joace rolul dușmanului vizibil, ca electoratul să nu se intereseze niciodată prea mult de faptul că de fapt tocmai politicile republicane sunt cele care îi vatămă cel mai mult. Asistența socială le aduce cele mai mari beneficii alegătorilor din mediul rural și totuși cel mai adesea tocmai ei sunt cei care votează împotriva ei. Un electorat care ar petrece mai mult timp întrebând cine primește de fapt banii din subvenții, de ce tot colapsează accesul la spitale sau de ce nu se îmbunătățește mobilitatea economică sub propriii lui campioni ar putea începe să ceară un alt fel de reprezentant. Doar dacă nu cumva își petrece toată atenția urând homosexualii.
Povestea micului fermier
Aici contează povestea subvențiilor. Retorica politică e clădită în jurul fermei de familie. Banii, nu. Conform tiparelor de plată chiar ale guvernului federal și conform unor seturi de date precum baza de date cu subvenții a Environmental Working Group, o mare parte din sprijinul agricol merge la cele mai mari exploatații, nu spre imaginea romantică a micilor fermieri folosită ca să apere politica. Mitologia micului fermier ține electoratul loial emoțional, în timp ce structura efectivă a politicii direcționează un beneficiu disproporționat în sus. Micii fermieri erau cazul de dinainte de industrializare, când 19 din 20 de oameni trebuiau să muncească pentru a-l susține pe al 20-lea, care se putea concentra pe altceva. Acum un singur muncitor în agricultură susține 19, și asta prin agricultură industrială.
Același tipar apare și în reprezentare, mai larg. O mișcare pretinde că vorbește pentru America rurală, dar tabela de scor devine tot mai proastă cu cât te uiți mai atent. Accesul la spitale scade. Mortalitatea cauzată de droguri rămâne devastatoare. Mobilitatea economică rămâne slabă. Pentru mine, reprezentanții țin identitatea fierbinte și nemulțumirea la îndemână fiindcă resentimentul e un combustibil politic mai bun decât claritatea.
Există aici un paralelism istoric structural și merită formulat cu grijă. În unele părți ale Germaniei din perioada Weimar, dependența rurală, nemulțumirea agrară și politica naționalistă antiurbană coexistau fără prea mult interes serios de a rezolva fragilitatea de bază. Ideea nu e o analogie prin acuzație. E că actorii politici pot transforma dependența în identitate și identitatea în resentiment, lăsând dependența intactă. Tot resentimentul și ura pe care le creează pentru voturi pe termen scurt pot sfârși cu adevărat prost, cum s-a întâmplat iar și iar când diferite grupuri sunt puse constant unul împotriva celuilalt.
Ideea principală
Alegătorii din mediul rural trec printr-o experiență americană mai grea decât cei urbani. Au probleme, și ele sunt reale. Chiar suferă văzându-și cei dragi căzând pradă fentanilului, văzând economia cum le înghite visurile și ambițiile. Toate astea sunt adevărate, și chiar au nevoie de ajutor. E adevărat și că sunt plini de resentiment, de ură și foarte greu de adus cu picioarele pe pământ, ca rezultat al unor ani de investiție republicană în a-i menține așa. Ambele pot fi adevărate în același timp.
Contabilitatea precisă donator-beneficiar e mai curată la nivel de stat decât la nivel de comitat, dar dependența mai largă a regiunilor rurale de transferurile federale, de infrastructură și de cheltuielile cu prestațiile sociale e bine documentată.
Datele despre închiderea spitalelor rurale au fost urmărite de grupuri precum North Carolina Rural Health Research Program și Chartis Center for Rural Health. Totalurile exacte se schimbă în timp, dar tiparul de închidere nu e pus la îndoială.
Datele USDA și cele înrudite despre plățile agricole arată constant o concentrare a beneficiilor printre exploatațiile mai mari. Procentele exacte variază de la an la an și de la program la program, motiv pentru care textul ține ideea orientativă, nu exagerat de precisă.
Referința la Weimar e structurală, nu o acuzație prin analogie. Indică un tipar în care dependența, nemulțumirea și mobilizarea naționalistă pot coexista în timp ce dependența de bază rămâne utilă politic.