Sunt primul din familie ajuns la facultate, ceea ce înseamnă că descurc fiecare hârtie de unul singur, fără să am pe cine întreba nici măcar pe cine să întreb. Stau în Timișoara, iar acasă, duminica la telefon, mi-e greu să explic exact ce fac aici. Port pe umeri o așteptare nespusă și, dedesubt, întrebarea dacă fac lucrul potrivit. Cântăresc lucrurile pe-ndelete, fiindcă atunci când n-ai cine să-ți arate drumul, greșeala costă mai mult.