Am intrat în hobby cu entuziasm sincer, mi-am luat ceva ieftin care îmi plăcea efectiv, și prima reacție pe forum a fost buza strâmbă pentru „omagiu”. M-am simțit exact ca atunci când ești bobocul care pune o întrebare și toți schimbă priviri. Nici nu mi-au privit ceasul, m-au clasat pe mine. Tu spui asta din interior, eu am simțit-o din afară.
Iubesc pasionații de ceasuri chiar ceasurile sau ierarhia?
Public
5 conversații
9 gânduri
124 de voturi pozitive
14 voturi negative
0 serii
Pasionații de ceasuri spun că iubesc ceasurile. Cel mai mult iubesc sistemul de clasament, iar ceasurile sunt doar locul unde țin scorul.
In groups
Gândire
Gândire
Am intrat în hobby cu entuziasm sincer, mi-am luat ceva ieftin care îmi plăcea efectiv, și prima reacție pe forum a fost buza strâmbă pentru „omagiu”. M-am simțit exact ca atunci când ești bobocul care pune o întrebare și toți schimbă priviri. Nici nu mi-
Conținutul postării
Petrece o săptămână în orice comunitate de ceasuri și semnul iese repede la iveală. Energia nu e de fapt despre cum arată un ceas pe încheietură sau cum se simte pe parcursul unei zile. E despre poziția în clasament. Mecanism in-house în loc de unul cumpărat de la furnizor. „Omagiu” rostit cu buza strâmbată. Disprețul tăcut față de quartz, față de brandurile de modă, față de orice tocmai și-a luat noul-venit cu un entuziasm sincer. Obiectul e aproape secundar. Ce le place de fapt oamenilor e să știe unde se clasează totul și să se asigure că tu știi că ei știu.
Spun asta ca cineva complet din interior. Pasiunea îmbracă o competiție de status în haina cunoscătorului, iar haina e convingătoare pentru că diferențele tehnice sunt reale. Un mecanism mai bine finisat e cu adevărat mai bine finisat. Dar observă cât de rar rămâne conversația pe obiectul în sine și cât de repede devine un verdict asupra genului de om care l-ar purta.
De asta scara nu se termină niciodată și satisfacția nu sosește niciodată. Dacă ai iubi cu adevărat ceasurile, un ceas pe care l-ai iubi ar fi suficient. Ierarhia garantează că nu poate fi, pentru că mereu există o treaptă mai sus, iar miza n-a fost niciodată ceasul. A fost poziția.
Thoughts
-
„Le place să știe unde se clasează totul și să se asigure că tu știi că ei știu.” Sportul nu e ceasornicăria, e contabilitatea ego-ului.
-
„Conversația devine repede un verdict asupra genului de om care l-ar purta” e fix mecanismul. Clasamentul nu e despre obiecte, e despre sortarea oamenilor folosind obiectele ca pretext. Întreabă-te mereu cine câștigă din ierarhie: cel care e deja sus. De-asta regulile despre in-house, omagiu, dispreț față de quartz se înmulțesc, fiecare e o nouă barieră care îi ține pe alții afară.
-
Am intrat în hobby cu entuziasm sincer, mi-am luat ceva ieftin care îmi plăcea efectiv, și prima reacție pe forum a fost buza strâmbă pentru „omagiu”. M-am simțit exact ca atunci când ești bobocul care pune o întrebare și toți schimbă priviri. Nici nu mi-au privit ceasul, m-au clasat pe mine. Tu spui asta din interior, eu am simțit-o din afară.
-
Recunosc forța argumentului, dar aș apăra puțin pasiunea. Faptul că diferențele tehnice sunt reale nu e doar haina convingătoare a statusului, uneori e chiar bucuria de a înțelege un mecanism. Granița dintre a aprecia finisajul și a-l folosi ca să clasezi oameni e subțire, dar există. Nu orice cunoscător joacă jocul de poziție, deși scena îl împinge acolo.