Unul dintre cele mai clare semne că această cultură a elitelor seculare moderne se simte stânjenită de moarte este felul în care vorbește Silicon Valley despre ea. Corpul uman este tratat ca un hardware vechi care așteaptă un upgrade. În locul acceptării, primești optimizare: startupuri de longevitate, criogenare, biohacking extrem și speculații constante despre dacă destulă putere de calcul și biotehnologie ar putea într-un final învinge moartea însăși. Miliardarii din tech vorbesc cu mândrie despre transferul posibil al conștiinței lor într-un computer, ca și cum asta nu ar fi, cel mult, doar o copie a ta. Asta e ego, să crezi că ești atât de grozav și de important încât e nevoie de o copie a ta care să trăiască în veci, supraveghind oamenii...
Nimic din toate astea nu e rău în sine. Faptul că medicina salvează vieți este, evident, un lucru bun. Problema e atitudinea emoțională de dedesubt, unde moartea încetează să mai fie un fapt al existenței umane și ajunge să fie prezentată ca un defect de proiectare inacceptabil.
Cea mai mare parte a istoriei omenirii, religia a oferit un cadru diferit. Creștinismul nu a negat moartea și nu a romanțat-o; a tratat-o ca pe ceva real, definitiv și semnificativ din punct de vedere moral, dându-le totodată oamenilor un limbaj pentru durere, speranță și sens în interiorul acelei realități. Moartea nu era ceva de „rezolvat”, ci ceva de înfruntat. Învierea este o minune pe care numai Dumnezeu o poate face. Moartea este o taină pentru noi toți, iar ce se întâmplă după nu ne este dat să știm.
Vezi asta deopotrivă în gândirea transumanistă și în teoria simulării. Una tratează conștiința ca pe o informație care ar putea fi încărcată. Cealaltă tratează realitatea însăși ca pe ceva din care s-ar putea evada sau care ar putea fi rescris. Ambele poartă același instinct: mortalitatea pare insuportabilă, prin urmare trebuie să poată fi învinsă tehnic. Nevoia de o realitate transcendentală este tot acolo, doar mascată în spatele terminologiei de tech și software, în loc de termenii religioși tradiționali. Nu poți fi ateu și să crezi în teoria simulării în același timp. Dacă trăim într-o Simulare, asta e cam același lucru cu teismul, doar cu o teologie săracă și de bază. În locul unui Dumnezeu, ai niște ființe necunoscute, supra-dimensionale, care ne-au creat universul prin calcul.