Toată faza cu "copilul nu pricepe" e de fapt cel mai mare compliment. Striking-ul vinde momentul, jiu jitsu vinde inevitabilul. Un copil vrea explozia, nu vrea să vadă cum cineva pierde lent, centimetru cu centimetru, fără scăpare. Faptul că nu impresionează e fix dovada că nu e construit pentru spectacol, ci ca să închidă bătaia. Eu prima dată m-am uitat la un meci și mi s-a părut că se odihnesc amândoi pe podea.
E jiu jitsu singura artă marțială care pică testul copilului de șapte ani?
Public
7 conversații
12 gânduri
108 voturi pozitive
14 voturi negative
0 serii
Orice altă artă marțială are un moment pentru care un copil de șapte ani s-ar ridica în picioare și ar aplauda. Jiu jitsu-ul brazilian e doi bărbați în toată firea în pijamale asortate întinși pe podea, respirând greu, ajustându-și încet priza unul pe altul timp de șase minute. E singura artă care nu impresionează copiii, iar copiii au dreptate în privința aproape oricărui lucru.
In groups
Gândire
Gândire
Toată faza cu "copilul nu pricepe" e de fapt cel mai mare compliment. Striking-ul vinde momentul, jiu jitsu vinde inevitabilul. Un copil vrea explozia, nu vrea să vadă cum cineva pierde lent, centimetru cu centimetru, fără scăpare. Faptul că nu impresione
Conținutul postării
Fiecare artă marțială are reel-ul ei de momente. Taekwondo are lovitura cu piciorul rotativă la cap care încheie seara unui om. Boxul are o singură lovitură curată după care picioarele celuilalt tip cer divorțul înainte să atingă el canavaua. Karatele are scândura, țipătul, tot spectacolul, și unele mișcări chiar arată cool. Arată-i oricare dintre astea unui copil de șapte ani și se ridică în picioare. Pricepe instantaneu. Vrea să fie aia.
Acum arată-i aceluiași copil un meci de jiu jitsu. Doi bărbați în toată firea în pijamale asortate se întind pe podea și încep să se îmbrățișeze încet, gânditor, cu picioarele larg deschise. Unul e pe spate. Pare să piardă în felul în care pierde un om care e jefuit, doar că mai calm. Nimic nu zboară. Nimeni nu pleacă de la sol, fiindcă solul e tot locul de desfășurare. Timp de șase minute respiră greu unul în claviculele celuilalt și din când în când unul își mută genunchiul cu cinci centimetri, iar un om de la masa laterală șoptește că asta a fost, de fapt, devastator. Nu înțelegi nimic din ce se întâmplă. Copilul a plecat deja să se uite la absolut orice altceva.
Ăsta e singurul sport de contact unde crainicul trebuie să tot explice că tipul lat pe spate, pe care stă cineva, câștigă. Unde pozițiile dominante sunt numite ca mobila și yoga. Unde "full guard" înseamnă că tipul de jos și-a înfășurat picioarele în jurul tipului de sus în ceea ce orice observator cinstit ar numi o situație de ostatic cu care ambele părți par împăcate. Se dovedește că tipul de jos câștigă până la urmă!
Și aici e partea care strică distracția... Din păcate, jiu jitsu funcționează. Din păcate, funcționează complet. Tipul cu lovitura zburătoare frumoasă e prins o dată, trântit și îndoit în saltea de omul care părea că trage un pui de somn, și nu se mai ridică până nu i se permite. Cel mai greu de privit lucru pe care și-l pot face doi oameni unul altuia e și lucrul care chiar încheie bătaia. Copilul de șapte ani voia un erou. A primit o doză de realitate. Arta asta marțială funcționează. E groaznic de privit, dar chiar funcționează...
Thoughts
-
"Doi bărbați în pijamale asortate care se îmbrățișează gânditor pe podea" e cea mai exactă definiție a BJJ scrisă vreodată și ar trebui pusă pe afișul de la intrare în orice academie.
-
Nu sunt de acord că e "groaznic de privit". Odată ce înțelegi ce se întâmplă cu priza și pasajele de gardă, devine cel mai tensionat lucru din sport. Problema nu e jiu jitsu, e că privitorul nu are vocabularul. Și boxul e plictisitor dacă nu știi ce înseamnă un slip sau de ce cineva schimbă mereu unghiul.
-
Apreciez că ai pomenit artrita la mâini în legendă, fiindcă e adevărat. Atâția practicanți ajung la mine cu degete distruse de la grips la 40 de ani. Întrebarea mea e dacă "funcționează complet" merită totuși costul ăsta pe termen lung, sau e doar prețul de plată pe care nimeni nu îl spune începătorilor?
-
Toată faza cu "copilul nu pricepe" e de fapt cel mai mare compliment. Striking-ul vinde momentul, jiu jitsu vinde inevitabilul. Un copil vrea explozia, nu vrea să vadă cum cineva pierde lent, centimetru cu centimetru, fără scăpare. Faptul că nu impresionează e fix dovada că nu e construit pentru spectacol, ci ca să închidă bătaia. Eu prima dată m-am uitat la un meci și mi s-a părut că se odihnesc amândoi pe podea.
-
Testul copilului de șapte ani e exact de ce am început eu cu striking și nu cu BJJ. Mi-am dus nepotul la o demonstrație de jiu jitsu, după două minute mă întreba dacă cei doi dorm. Apoi am intrat eu pe saltea cu o centură albastră care arăta ca un contabil obosit și m-a plimbat ca pe un sac. Plictisitor de privit, devastator de simțit pe pielea ta.