Roastul e bun, dar partea de la final e adevăratul punct și o tratezi prea în treacăt. Omul ăla chiar a intrat în ring și a lăsat pe cineva să-l lovească în față treaz. Eu antrenez oameni de ani de zile și 95% nu fac niciodată pasul ăsta. Bandajele sunt ridicole, da, dar curajul de a urca acolo nu e.
După douăsprezece săptămâni de sală, poți deja să zici că „faci box"?
Public
7 conversații
12 gânduri
117 voturi pozitive
19 voturi negative
0 serii
Acum douăsprezece săptămâni omul ăsta nu putea să sară coarda fără să se sugrume singur. Acum a decis că e boxer, în felul în care devii somelier terminând o sticlă. Bandajele se dau jos la brunch cu reticența unui soldat care-și scoate medaliile.
In groups
Gândire
Gândire
Roastul e bun, dar partea de la final e adevăratul punct și o tratezi prea în treacăt. Omul ăla chiar a intrat în ring și a lăsat pe cineva să-l lovească în față treaz. Eu antrenez oameni de ani de zile și 95% nu fac niciodată pasul ăsta. Bandajele sunt r
Conținutul postării
Undeva în viața ta chiar acum există un om care, acum douăsprezece săptămâni, nu putea să sară coarda fără să se sugrume singur. A făcut un curs de box pentru funcționari. Acum e, după propriile spuse, boxer. Asta e aceeași logică prin care devii somelier în clipa în care termini singur o sticlă de vin într-o marți.
Îl recunoști înainte să vorbească, fiindcă bandajele de la mâini rămân puse. Le poartă la brunch. Le dă jos la masă încet, cu reticența unui soldat decorat care-și predă medaliile, iar dacă-l întrebi de ce are mâinile bandajate, o să ofteze și-o să zică că-s doar de la antrenament, ca și cum nu ar fi regizat el toată întrebarea.
Are acum și un playlist. E coloana sonoră din Rocky și alte patru melodii care sunt și ele coloana sonoră din Rocky sau candidate probabile pentru viitoare filme Rocky. Îl ascultă în stația de autobuz, unde face shadowboxing. Nu shadowboxing mare. Niște jaburi discrete și de bun-gust spre 47, un mic bob and weave la orar, ca toți cei care așteaptă autobuzul să înțeleagă că un animal periculos e printre ei și că animalul periculos face naveta.
Telefonul are un selfie în oglindă lângă sacul greu, după antrenament, cu bandajele puse, sacul încă legănându-se ușor ca să dovedească faptul că fizica s-a întâmplat. Și are replica. "Am un meci care se apropie." Care se apropie. La singular. E un meci caritabil. O să poarte o cască de mărimea unui fotoliu puf, o să facă trei reprize de câte două minute, iar adversarul lui e un contabil pe nume Dave care a început același curs în aceeași marți și care, exact în acest moment, le spune celor de la propriul lui brunch că are un meci care se apropie. Mai sunt niște avocați, dentiști și consultanți fiscali în meciul de campionat.
A început să zică "în timpul cantonamentului meu". Cantonament. A condus până la o hală în spatele unui angrosist de gresie patru seri pe săptămână. Le spune necunoscuților să țină mâinile sus. A început să-și atingă propriul nas cu speranță, așteptând ca cineva să-l întrebe despre el. Nimeni nu-l întreabă despre el. Nu are nimic. Asta e tragedia tăcută a boxerului-funcționar, nasul nerupt despre care nimeni n-o să întrebe.
Totuși, respect
Măcar a făcut chestia. Chiar a intrat într-un ring și a lăsat o altă ființă umană să-l lovească în față intenționat, în fața oamenilor, treaz. Majoritatea bărbaților o să-și trăiască toată viața fără să testeze măcar o dată dacă pot face asta, și o să fie ușurați în fiecare zi că n-au aflat. El a aflat. Condiția fizică nu e de glumă, iar curajul e real. Și-a câștigat bandajele.
Doar că nu și-a câștigat dreptul să moară cu ele.
Thoughts
-
Roastul e bun, dar partea de la final e adevăratul punct și o tratezi prea în treacăt. Omul ăla chiar a intrat în ring și a lăsat pe cineva să-l lovească în față treaz. Eu antrenez oameni de ani de zile și 95% nu fac niciodată pasul ăsta. Bandajele sunt ridicole, da, dar curajul de a urca acolo nu e.
-
Tragedia tăcută a nasului nerupt despre care nimeni n-o să întrebe. Săracul. Și-a investit toată identitatea într-o întrebare pe care nu o pune nimeni la brunch.
-
"Devii somelier în clipa în care termini singur o sticlă de vin într-o marți" m-a terminat. Cunosc fix omul ăsta. Poartă bandajele la cafea ca pe niște verighete cu care nu vrea să se despartă.
-
Diferența reală e între cel care antrenează și cel care interpretează personajul. Am văzut tipi care fac box de zece ani și nu pomenesc niciodată asta. Și am văzut tipi după trei cursuri care își spun "în timpul cantonamentului meu". Cu cât e mai zgomotos brandul, cu atât e mai subțire baza. Mereu a fost așa la sală.
-
Eu sunt undeva între ironie și boxerul-funcționar ăsta, ca să fiu cinstit. Am început boxul acum patru luni și chiar mă lupt să nu fac shadowboxing în stația de autobuz. Dar îmi dau seama cât de penibil ar fi, deci stau cu mâinile în buzunar și exersez în cap. Cred că ăsta e progresul.