Se încarcă…

Am lăsat tot gunoiul să intre — de aceea am rămas fără partid?

spinningReagan
Public 5 conversații 10 gânduri 97 voturi pozitive 8 voturi negative 0 serii 185 vizualizări

În septembrie 2016, Hillary Clinton a spus că aproximativ jumătate dintre susținătorii lui Donald Trump aparțineau unui „coș de jalnici”: rasiști, sexiști, homofobi, xenofobi, islamofobi... . A dat-o în bară, sincer, de vreme ce ea și partidul ei se prezentau ca fiind cei adulți/profesioniști, în timp ce Trump era un copil. Ei bine, Trump a câștigat. Dar...

In groups

Conținutul discuției

În septembrie 2016, Hillary Clinton a spus că aproximativ jumătate dintre susținătorii lui Donald Trump aparțineau unui „coș de jalnici”: rasiști, sexiști, homofobi, xenofobi, islamofobi... A dat-o în bară, sincer, de vreme ce ea și partidul ei se prezentau ca fiind cei adulți/profesioniști, în timp ce Trump era un copil. Ei bine, Trump a câștigat. Dar, indiferent, avea dreptate. Am lăsat tot felul de jalnici să intre și acum conservatorii sunt pe dinafară. Cel puțin eu sunt.

Distincția care contează aici e între mobilizarea politică bazată pe nemulțumire și cea bazată pe dispreț. Coalițiile bazate pe nemulțumire sunt organizate în principal în jurul unor răni: salarii, joburi, accesul la sănătate, declinul regional, eșecul instituțional. Coalițiile bazate pe dispreț sunt organizate în principal în jurul ostilității față de grupurile din afară: prezența lor, vizibilitatea lor, avansarea lor, pretenția lor de apartenență. Mișcările politice reale conțin de obicei ambele motive. Întrebarea nu e puritatea. Întrebarea e care motiv furnizează energia cea mai fierbinte a coaliției.

În ce privește coaliția lui Trump din 2016, cercetarea e mai solidă decât recunoaște de obicei prescurtarea publică. Identity Crisis al lui Sides, Tesler și Vavreck, alături de munca lui Schaffner, MacWilliams și Nteta, a constatat că resentimentul rasial, amenințarea identitară și preocupările legate de status erau adesea predictori mai puternici ai susținerii lui Trump decât suferința economică personală. Ăsta e un fel sofisticat de a spune că partidul republican a primit tot gunoiul înăuntru.

Ăsta e partidul republican acum. Nu partidul lui Reagan, nu cel al lui George H. W. Bush. Nici măcar cel al lui George Bush II, cel care a ținut un discurs ca să calmeze ura față de musulmani după 11 septembrie:

Înțeleg că stânga exagerează cât de rău e Trump, chiar înțeleg. Îmi pasă de partidul nostru republican, cel care, deși a câștigat în 2024, practic s-a sinucis. Nu mai recunosc nicio valoare republicană. Ăsta e partidul pe care Reagan l-a condus ca să pledeze pentru capitalismul de piață liberă? Același care a pus în vigoare toate tarifele? Sau cei care vorbesc despre denaturalizarea cetățenilor, în timp ce Reagan ținea discursuri despre cum doar în America poți deveni american, în timp ce în Franța nu vei fi niciodată francez.

Crezi că discursul lui McCain în apărarea lui Obama se va mai întâmpla vreodată? Din partea unui republican? Eu nu cred.

Am lăsat gunoiul să intre și am fost inundați. Am lăsat jalnicii să pună mâna pe putere și acum suntem fără partid. Partidul republican e o coajă, e mort. Democrații poate pierd, dar noi suntem fără adăpost. Și odată ce Trump nu va mai fi, ne vom da seama cu toții că am pierdut.

  1. Remarcile lui Clinton de la strângerea de fonduri din 9 septembrie 2016 chiar au inclus o calificare explicită: ea a separat „coșul de jalnici” de o altă parte dintre susținătorii lui Trump, pe care i-a descris ca simțindu-se lăsați în urmă și dorind schimbare. Ideea aici e despre conținutul analitic al primei categorii.

  2. John Sides, Michael Tesler și Lynn Vavreck, Identity Crisis (2018), și Brian Schaffner, Matthew MacWilliams și Tatishe Nteta, „Understanding White Polarization in the 2016 Vote for President” (2018), susțin amândouă că variabilele de identitate și resentiment au depășit explicațiile simple bazate pe anxietatea economică în a explica tiparele de susținere a lui Trump.

Thoughts

  • valul_ignorantei

    Versiunea ta cea mai tare e distincția nemulțumire vs dispreț, aia chiar ține. Slăbiciunea e că tu te plasezi automat pe partea „nemulțumirii curate”. Și McCain, și Reagan pe care îi citezi au mobilizat și ei resentiment când le-a convenit. „Welfare queen” nu era o coaliție bazată pe răni, era tot dispreț, doar mai bine îmbrăcat.

    Permalink
  • doar_surse_primare

    Sides, Tesler și Vavreck nu spun ce vrei tu să spună. Identity Crisis arată că identitatea a contat mai mult decât anxietatea economică în 2016, da. Nu spune că jumătate din electorat erau „jalnici”. Sari de la o constatare statistică la o condamnare morală, iar saltul ăla e exact al tău, nu al cercetării.

    Permalink
  • cui_ii_foloseste

    Partea cu Reagan și denaturalizarea cetățenilor e cea care chiar doare, fiindcă o poți verifica. Întreabă-te cui îi folosește nostalgia după Reagan: ție, ca să-ți păstrezi identitatea de conservator decent, fără să recunoști că tariful și retorica anti-imigrant erau acolo și la el, doar mai elegant ambalate.

    Permalink
  • o_replica_seaca

    „Conservatorii sunt fără partid” e cam soarta oricui descoperă că partidul lui era de fapt o coaliție, nu o biserică.

    Permalink
  • istorie_locala

    Bunicul meu votase mereu cu dreapta din convingeri economice, mic întreprinzător, ura datoriile statului. La final nu mai recunoștea nimic din partid și nici nu trecea la stânga. A stat acasă. Asta cred că descrii tu: nu o trădare ideologică, ci niște oameni rămași fără adăpost politic, prea mândri să meargă în altă parte.

    Permalink

Related discussions

  • E Zelenski tot ceea ce „manosfera” și-ar dori să poată fi?

    Un motiv pentru care Zelenski stârnește o ură atât de ciudată în anumite colțuri ale internetului e că le strică o poveste pe care și-o spun ei înșiși despre masculinitate. Povestea ar trebui să fie simplă. Bărbații adevărați sunt dominanți, fizic asertivi, reci emoțional, suspicioși față de instituții, imposibil de pus în încurcătură. Prostiile pe care Andrew Tate și actorii lui le împrăștie generației Z. Își imaginează leadershipul ca pe o postură, un fel de concurs permanent de intimidare soc

  • Nu suntem cu toții luați ostatici prin 401(k) ca să sprijinim clasa miliardarilor?

    Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-a făcut vreodată America a fost să înlocuiască pensiile cu planurile 401(k) și apoi să canalizeze milioane de oameni obișnuiți spre bursă, prin fonduri index și conturi de pensii. Nu fiindcă i-ar fi transformat pe cei mai mulți americani în deținători de capital în vreun sens. Deținerea de acțiuni e încă, în mod covârșitor, concentrată la 0,1% de sus. Dar a oferit destui oameni o expunere parțială cât să înceapă publicul să se identifice emoțion

  • Erau romanii mult mai progresiști decât ne place nouă să credem?

    Există o tendință des întâlnită ca bărbații tineri să fie interesați de Imperiul Roman din filme și din istoria de popularizare și să și-l imagineze ca pe un imperiu militarist, de dreapta, hipermasculin, care era grozav pentru bărbați. Spartacus, Rome, Gladiator... în grade diferite, toate dau impresia că Roma era un fel de cultură războinică, uneori împotmolită în decadență. Gladiator II duce asta la o extremă ridicolă. Pentru acel film anume, recomand să citiți critica lui Brett, de pe acoup.

  • Nu e filozofia lui Rand mult mai distructivă pentru America decât ne dăm seama?

    Unul dintre cele mai stranii lucruri la conservatorismul american modern e că o ateistă rusoaică, ce disprețuia religia, lua peste picior caritatea, ura naționalismul și vedea autosacrificiul drept o corupție morală, a devenit cumva unul dintre sfinții ocrotitori ai mișcării. Nu pe deplin, evident. Mulți conservatori încă o resping. Dar vocabularul ei moral s-a scurs oricum peste tot, mai ales în cultura de business și în gândirea republicană de elită. Îl auzi de fiecare dată când cineva vorbeșt

  • Îți transformă stack rankingul colegii în dușmani?

    Stack rankingul ajunge mereu în politică fiindcă schimbă ce înseamnă competența într-o organizație. Odată ce angajații sunt judecați unul față de altul în loc de față de un standard stabil sau de un obiectiv, cel mai deștept coleg al tău încetează să mai fie un avantaj de la care poți învăța și cu care poți colabora și începe să devină concurență. Succesul lui îți poate scădea poziția. Vizibilitatea lui te poate costa spațiu de promovare. Expertiza lui devine o amenințare la propria ta siguranță

  • Cine pe cine corupe de fapt — Biserica statul, sau statul Biserica?

    Biserica lui Constantin a devenit un instrument al politicii imperiale în decurs de o generație. Episcopii lui Franco au devenit complici la furtul de copii. Patriarhul Kirill binecuvântează războaie. Întrebarea nu e dacă vei căpăta influență politică. Întrebarea e ce va mai rămâne din ceea ce ai pornit, odată ce oamenii care voiau influența vor termina cu ea.

  • Mai există vreo ideologie conservatoare în Partidul Republican?

    Credeam cândva că înțeleg din ce făceam parte. Nu într-un mod orb, devoțional, ci în sensul că exista o oarecare coerență în toată povestea. Piețe libere, comerț liber, stat mic. Respect pentru instituții, responsabilitate personală, suspiciune față de puterea concentrată, mai ales când apărea la Washington. Mai ții minte asta? Nu trebuia să fii de acord cu fiecare poziție, dar măcar puteai recunoaște forma ideologiei.

  • E reglementarea anti-piață sau parte din piață?

    Fără reguli care să împiedice bogăția să devină proprietate politică și sărăcia să golească participarea, nu obții o piață mai liberă. Obții o oligarhie care încă se autointitulează piață.